Republica Moldova marchează 35 de ani de la proclamarea Independenței

 Republica Moldova marchează 35 de ani de la proclamarea Independenței

Stimați cetățeni ai Republicii Moldova,
Ziua Independenței este un moment de recunoștință pentru cei care au avut curajul să pună temelia statului nostru și, în același timp, un moment de reflecție asupra felului în care îi asigurăm continuitatea.
Astăzi celebrăm Republica Moldova ca stat suveran și dreptul cetățenilor săi de a-i decide direcția și viitorul. Această alegere are în prezent aceeași valoare fundamentală ca în momentul proclamării Independenței.
Istoria ne arată că suveranitatea unui stat poate fi pusă la încercare prin presiuni, influență și tentative de a afecta capacitatea sa de a lua decizii în interes național. Pentru Republica Moldova, reziliența înseamnă instituții capabile să înțeleagă aceste procese, să le anticipeze și să acționeze la timp. Aceasta este una dintre misiunile Serviciului de Informații și Securitate. Consolidarea securității naționale înseamnă oameni bine pregătiți, expertiză, analiză riguroasă și cooperare pentru a identifica din timp evoluțiile care pot afecta țara.
Orientarea europeană a Republicii Moldova, consacrată prin Constituție, exprimă o alegere strategică a cetățenilor și stabilește o direcție pentru dezvoltarea statului. Protejarea acestui vector face parte din efortul de consolidare a suveranității și securității naționale. Republica Moldova își scrie propria istorie. Datoria noastră este să-i asigurăm condițiile de securitate în care această istorie poate fi continuată.
De Ziua Independenței, să privim spre viitor cu demnitate, maturitate și încredere în forța instituțiilor și a cetățenilor acestei țări. Să păstrăm ceea ce am câștigat, să consolidăm ceea ce am construit și să lăsăm generațiilor următoare o Republică Moldova sigură, rezilientă și stăpână pe propriul destin.
La mulți ani, Republica Moldova!
La mulți ani, moldoveni de pretutindeni!